Autoritatea chineză de reglementare a piețelor financiare a amenințat vineri că va emite penalizări din ce în ce mai dure pentru listările frauduloase de pe bursă, delapidări și alte tipuri de înșelătorii, relatează Reuters.
Acțiunile de pe bursele din China au scăzut marți, apropiindu-se de minimul ultimilor cinci ani atins în ședința de luni, deși guvernul condus de premierul Li Qiang s-a reunit luni și a anunțat că va intensifica injecțiile financiare pe termen mediu și lung pe piața de capital pentru a o stabiliza, transmite Reuters.
Prețul acțiunilor companiilor chineze listate pe bursa de la New York s-a depreciat puternic de la începutul anului, ele continuându-și trendul de prăbușire înregistrat în ultimele 12 luni, arată Markets Insider.
Investitorii străini își reduc masiv expunerea pe bursa din China în contextul îngrijorărilor legate de economia țării conduse de președintele Xi Jinping și a temerilor privind o prăbușire a pieței imobiliare, relatează Markets Insider.
Acțiunile americane scad joi, trase în jos de sectorul tehnologic, în contextul în care investitorii evaluează modul în care o eventuală interzicere a utilizării telefoanelor Apple în sectorul public din China ar putea afecta alte segmente ale industriei americane de profil.
Alex Filip, Managing Partner la biroul din București al McKinsey, a fost recrutat de Purcari pentru postul de director general adjunct, pe care o va ocupa începând cu anul viitor, iar din ianuarie 2025, condiționat de atingerea unor obiective de performanță, va deveni director general.
Compania Purcari Wineries raportează pentru primele 6 luni ale anului o majorare de 15,22% a câștigului pretaxare EBITDA, la 44,50 milioane lei, de la 38,62 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Acțiunile globale, în special cele ale companiilor din industria luxului, cresc după ce China a ridicat restricțiile de călătorie.
Acțiunile americane s-au apreciat luni, indicii S&P 500 și Nasdaq închizând tranzacțiile la cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni, în pofida datelor economice sub așteptări din China, care au redus apetitul pentru risc printre investitori.
Piețele bursiere europene au închis luni în scădere, după date sub așteptări privind creșterea economiei chineze în trimestrul al doilea, care au redus optimismul investitorilor, transmite CNBC.
Piețele europene de acțiuni au încheiat tranzacțiile de luni în scădere, investitorii monitorizând tulburările din China declanșate în weekend din cauza restricțiilor legate de Covid-19, transmite Reuters.
Bursele au scăzut luni, la nivel mondial, deoarece o creștere a cazurilor de Covid-19 și noile decese înregistrate în China au determinat autoritățile din cea de-a doua mare economie a lumii să reinstaureze restricții, declanșând îngrijorări cu privire la impactul asupra economiei țării, transmite Reuters.
Autoritățile chineze, care au fost extrem de dure cu companiile din sectorul tech în ultimii doi ani, au amendat cu 1,12 miliarde dolari compania de ride-hailing Didi. Acuzațiile țin de încălcarea legislației datelor personale și a securității pe platformă.
Gigantul chinez de ride-hailing Didi Global se va retrage de la Bursa de Valori din New York, după ce majoritatea acționarilor companiei au votat în favoarea planului, punând capăt unei confruntări de un an cu Beijingul cu privire la listarea sa la bursa americană, transmite Reuters.
Companiile chineze care se listează la bursă în Statele Unite trebuie să dezvăluie dacă sunt deținute sau controlate de o entitate guvernamentală și să furnizeze dovezi ale inspecțiilor lor de audit, a declarat Comisia pentru bursă și valori mobiliare (SEC), transmite Reuters.
Măsurile drastice de reglementare ale autorităților de la Beijing au afectat semnificativ diverse sectoare, de la cel tehnologic la cel imobiliar și educație, ștergând sute de miliarde din capitalizarea bursieră a unora din cele mai mari companii și alertând investitorii în legătură cu viitorul, se arată într-o analiză a Reuters.
China va lansa o nouă bursă de valori, cu sediul în capitala Beijing, în ideea de a stimula companiile chineze mici și mijlocii să se listeze pe teritoriul național mai degrabă decât în străinătate, a anunțat președintele Xi Jinping, informează AFP.
Capitalizarea burselor din Hong Kong și China continentală a scăzut cu 560 de miliarde de dolari într-o săptămână, fondurile de investiții renunțând la unele acțiuni preferate de mult, din cauza restricțiilor anunțate în ultima perioadă de autoritățile de reglementare, care au prăbușit încrederea, transmite Reuters.
Compania chineză de transporturi la comandă Didi a obținut o evaluare de 80 de miliarde de dolari la listarea la bursa din New York, în urma unei creșteri a acțiunilor cu aproape 19%, realizând cea mai valoroasă ofertă publică inițială a unei companii din China pe piața de capital americană din 2014, transmite Reuters
Producătorul chinez de lactate China Youran Dairy se listează pe bursa de la Hong Kong și caută să atragă pană la $799 milioane prin intermediul unei oferte publice inițiale
Un muncitor al unei fabrici de oțel din China a sărit într-un furnal, pierzându-și viața, după ce a descoperit că a pierdut peste 9.000 de dolari pe bursă, relatează Insider.
Bursa de la New York (NYSE) a anunțat luni seară că nu mai intenționează să continue procedura de delistarea a China Mobile Ltd, China Telecom Corp Ltd și China Unicom Hong Kong Ltd, transmite Reuters.
Companiile chineze au atras în acest an 11,7 miliarde de dolari prin intermediul a 30 de oferte publice inițiale efectuate în SUA, cel mai mult după 2014, în pofida tensiunilor dintre cele două țări, potrivit datelor publicate de Renaissance Capital, transmite CNBC.
Acțiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA și China și a temerilor legate de un Brexit fără acord.
Indicele american S&P 500 a deschis marți la un nou maxim record, optimismul investitorilor fiind încurajat de reluarea discuțiilor între SUA și China.